Nu mai vreau sa aud acest cuvint! M-am saturat! De cite ori deschizi televizorul pe orice canal mai serios vezi ce-a mai facut Clinton, ce-a mai zis Obama il vezi incordindu-se  pe McCain... Daca e o zi in care voteaza delegatii dintr- un anumit stat (apropo americanii de rind practic nu voteaza nimic - o sa explic mai jos cele afirmate) vezi numere fara sens care adunate dau peste 180% !

Mergi la servici si dai drumu la radio... Citeva stiri din BC, apoi stiri internationale : Obama... Iar?

Pai de ce dureaza atit? Ce se voteaza acum? Viitorul presedinte? Nici gind! Presedintele SUA nu e ales prin votul direct al americanilor ci este ales de un Colegiu Electoral alcatuit din 538 de electori, alesi in prima marti dupa prima zi de luni a lunii noiembrie a unui an bisect! Complicat nu? Dar asa spune Constitutia Statelor Unite adoptata in 1787...

Acesti electori se vor reuni in ziua de luni ce urmeaza celei de-a doua zile de miercuri a lunii decembrie (brrr!!!) pentru a vota presedintele... Voturile sunt numarate pe data de 6 ianuarie... Daca nici unul din candidati (practic acum America voteaza candidatii din finala) nu obtine 270 voturi, atunci presedintele e ales de Camera Reprezentantilor...

Si acum partea frumoasa a lucrurilor: doar 26 de state obliga electorii sa respecte vointa americanilor pe care ii reprezinta, iar 24  nu... Nu vreau sa insinuez nimic dar e posibil ca electorii din statele care nu ii obliga sa respecte vointa poporului sa voteze functie de propria constiinta, interese, etc, etc... deci americanii din 24 de state practic degeaba voteaza!

Tinind cont de cele de mai sus, de situatia economica a SUA care practic transforma proiectele democratilor in povesti de adormit copiii sau intentii bune, de aparitia noului stat musulman Kosovo care intregeste lantul opiului si heroinei (Afghanistan, Turcia - oare de aceea are liber la vinatoare de kurzi in Iraq?, Kosovo) spre Europa de Vest, de candidatii care i-au aruncat in cursa democratii (o femeie si un cetatean de culoare, care desi e abil si capabil are un background cam neplacut pentru filosofia americana), viitorul presedinte al SUA va fi McCain!

Pina atunci sper s-auzim si de bine!

1."Preşedintele american George W. Bush îi va cere regelui Abdalah al Arabiei Saudite să facă presiuni asupra ţărilor membre OPEC pentru a ţine sub control preţul petrolului. Bush se află la Riad pentru o vizită de două zile şi se va întâlni cu regele marţi seară. "

2."Vizita lui Bush în Arabia Saudită poate fi  considerată deja un succes. Statele Unite au încheiat un contract de 20 de miliarde de dolari pentru a livra armament armatei saudite."

3."Cea mai bună cale de a înţelege lumea este concentrarea, dezbaterile în comun care ne fac să înţelegem că împărţim (avem) acelaşi Dumnezeu, aceleaşi aşteptări pentru copiii noştri şi pentru viitor. Este o vizită importantă pentru mine. Sunt extrem de încântat să fiu în regat", a declarat Bush.

Acestea sunt ştirile zilei... Şi acum dilemele mele:

1. Cum poţi ca şi capitalist să ceri un astfel de lucru? Păi nu cererea şi oferta reglează preţul unui produs? Şi până la urmă în Europa preţul benzinei depăşeşte cu mult preţul din state... Nu ar fi cazul să se adapteze şi americanii la condiţiile actuale? Poate se va răzgândi... altfel ar mai adăuga o tâmpenie la grămada de tâmpenii debitate de-a lungul timpului...

2. Livrarea de armament, probabil face parte din strategia americană de instalare a păcii... Interesantă strategie care a dat tot timpul roade! Indiferent de conducere! Ce fel de arme au in dotare iranienii sau irakienii? Ce fe de arme are Al Queda? Cine le-a vândut şi de ce? Îi pasă sau i-a păsat vreodată Americii de Israel? Impotriva cui vor fi folosite acele arme dacă Arabia Saudită îşi va schimba politica externă?

3. Dă bine la popor să aminteşti de Dumnezeu... Dar oare are El vreo treabă cu mizeriile noastre? Folosindu-I numele dăm legitimitate porcăriilor pe care le facem? Ce au făcut marile puteri, deţinătoare de colonii atâtea secole pentru a "colora" puţin viitorul celor cărora le-au furat bogăţiile? Vreţi un viitor similar? Să vă ajute Dumnezeu!

Ar fi fost mai indicat probabil să vorbesc  astăzi de Eminescu... Dar mai avem timp să citim o poezie? Să vedem dincolo de vers?  Şi cât adevăr ascund versurile sale:

"Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dînşii la lucru-i osîndiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi."

"Virtutea pentru dînşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie braţe tari,
A statelor greoaie cară trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sînge, ei pot să fie mari."

Numai bine români, oriunde vă aflaţi!

William Henry Gates al III-lea (28 octombrie 1955) cunoscut mai ales ca Bill Gates, co-fondator (împreuna cu Paul Allen) al Microsoft Corporation, fost pâna în 2007 omul cel mai bogat din lume şi-a anunţat cu prilejul deschiderii târgului de IT şi electronice din Las Vegas, retragerea din postul de director tehnic al Microsoft. Dacă îmi amintesc bine în 15 iunie 2006 a spus pentru prima dată că din iulie 2008 se va retrage din Microsoft şi se va ocupa mai mult de fundaţia de caritate Bill and Melinda Gates pe care a fondat-o în 2000 împreună cu soţia sa...

Pasionat de computere în anul trei de facultate, se lasă de cursuri şi fondează împreună cu un bun amic din copilărie Microsoft. Prima afacere o face cu IBM-ul... (Cine însă îşi mai aduce aminte de MS-DOS?) Urmează apoi prima versiune de Windows în 1985, şi apoi Office-ul în 1989. Listarea la bursă a companiei în 1986 a fost probabil una din cele mai bune "mutări" pe plan financiar...

Un om bogat... la toate capitolele... Bogat în modestie,  bogat în mărinimie... cu mult simţ al umorului chiar si atunci cind a fost acuzat de practici neloiale, cind a "gustat" cu toata faţa un tort, sau când a văzut "albastru" în timp ce explica lumii cât de bun e noul sitem de operare produs de firma sa...

Şi eminenta "pensionare" a fost anunţată în stilu-i caracteristic:

 

Ce multimiliardar mai conduce un Ford Focus? Doar Bill...

          Prieteni dragi ,
          Sunt momente de-a lungul unui an cand nu poti , nu vrei , n-ai chef sau ( indiferent cat de putin credibil este ) nu ai timp sa comunici cu prietenii , amicii , rudele, sefii ...
          Unul dintre motivele pentru care iubesc, Craciunul este acela ca ( brusc, dar din pacate reversibil ) toti oamenii devin mai atenti cu cei din preajma lor , mai calzi , mai zambitori , mai darnici si ( cu mici exceptii ) mai buni . Unul din motivele pentru care in acelasi timp nu-mi place Craciunul, e ca multi practic joaca un rol ipocrit... Sunt multe de spus despre ipocrizie, despre cadouri, despre urari...

         Nu mi-am propus insa  sa fac astazi acest lucru, ci as dori sa va multumesc, voua, tuturor vizitatorilor online si prietenilor, care m-ati ajutat sa trec peste an, sa depasesc momentele nefaste , sa savurez pe cele placute , sa imi fac treaba, sa uit de urat, sa traiesc ...
         Va multumesc ca existati ,ca sunteti alaturi de mine , ca ma acceptati zilnic , saptamanal sau bi anual ...
         Va doresc toate cele bune , sau in spiritul celor scrise mai sus, stiind ca exista un echilibru in toate, va doresc ca lucrurile bune care se vor intampla in viata voastra in anul care urmeaza sa fie mult mai multe decat cele mai putin bune sau rele...

Cu sinceritate ,

Aşa spune Declaratia Universală a Drepturilor Omului... Şi totuşi, unii sunt mai egali decit alţii...

E vorba de recentul accident de circulaţie în care a fost implicat un angajat al Ambasadei Americane la Bucureşti. Dacă tovarăşul nu ar fi refuzat cooperarea cu poliţiştii români, probabil că nimeni nu ar fi zis nimic... Un accident auto... Atâta tot...

Dar să rezumăm în câteva cuvinte relatarea din link: un băiat beat criţă (altfel ar fi suflat in fiolă cred), gonea cu 100 km la oră pe o şosea din piatră cubică (dacă nu era beat are probleme de alt gen...), într-o sufragerie pe roţi (de ce nu conducea totuşi un Ford sau GM? Mare lipsă de patriotism!) La un moment dat a intrat pe contra sens şi a lovit un Tico, care se deplasa regulamentar... Ce păţea dacă lovea un american în America... Făcea  ce a făcut în Romania?

Cu câteva zile în urmă Taubman (un personaj admirabil, care dacă tace îl suspectezi de prostie, dacă deschide gura însă, confirmă) îşi dădea cu părerea despre sistemul judiciar românesc (spun şi eu nu e bun, dar sunt cetăţean român nu diplomat al unei ţări străine!). Aşa că băi Taubman, ia matale şi dă un exemplu de cât de drept e sistemul judiciar american şi fă tot ce poţi să-ţi ajungă angajatul la mititica... Nu am auzit să comentezi deloc cele întâmplate! Ţi-a murit fluierul de jandarm?

S-auzim de bine, că relele curg râu...

         1 Decembrie 1918 e ziua noastră, a românilor... Profitând de conjuctura creată în urma primului război mondial şi dând dovadă de o tenacitate care se pare că am pierdut-o de-a lungul timpului, românii au reuşit să unească cele trei state româneşti în unul singur, (la 1 decembrie Transilvania aderând practic la statul format prin unirea Basarabiei cu Bucovina) Romania...

        Până in 1947 ziua României a fost 10 mai, sau mai bine zis ziua care marca începutul dinastiei române, apoi 23 august... Două regimuri diferite, două zile diferite, nici una însă neavând nimic comun cu poporul român...

        Dupa mai bine de 70 de ani, 1 decembrie şi-a recâştigat locul, pe 31 iulie 1990 devenind ziua noastră...

        Nu vreau să fac politică, nici istorie, ci din toată inima, tuturor românilor, în special celor care ştiu ce înseamnă dorul de locul unde ai crescut, de ziua noastră "La Mulţi Ani!"

 

Cu un an in urma am povestit cite ceva despre Thanksgiving...  Anul acesta as vrea sa va povestesc ce am patit...

Am inceput sa nu mai ma bucur de sarbatori, demult timp... pentru simplu motiv ca le-am transformat in caltabosi si vin, in curcani si bautura, le-am dezbracat de tot ce e frumos si sacru si le-am umplut de "deal"-uri bune, de petreceri odioase, de... "fun" si "cool".

Desi televiziunile americane (pentru ca de thanksgiving-ul american vorbesc - a patra joie din noiembrie) au incercat sa dea o infatisare frumoasa  sarbatorii cu masa in familie, intoarcerea unor bravi aparatori ai democratiei din teatrele de razboi, fel de fel de fapte bune si donatii, de rememorari a oamenilor care s-au evidentiat de-a lungul istoriei, multi americani nu au mincat curcanul acasa ci in deplasare, citiva chiar intr-o cladire alaturata celei in care stau...

Asa ca, in loc sa dorm linistit am auzit fel de fel de urlete si manifestari de oameni civilizati, iar inspre dimineata am avut parte de o alarma de incendiu... M-am imbracat si am dat o tura prin cladirea in care stau sa vad daca nu miroase a fum pe undeva, in timp ce sotia avea grija sa ne luam actele cu noi daca chiar arde ceva. Cum nu am vazut nimic suspect am iesit afara... Se adunasera mai multi locatari iar unul din cladirea vecina spunea ca pe palierul sau era intr-adevar fum...

Peste 10 minute au sosit pompierii, au verificat cladirea si dupa alte 10 minute poate au oprit alarma. Rezultatul: americanii, au uitat curcanul in cuptor si au adormit... Ma intreb cit de beat, obosit sau poate de "american" trebuie sa fii sa ti se intimple asa ceva? Oricum alarma si fumul i-au trezit... Sa spunem ca inteleg, se mai intimpla... Pina la urma e doar o alarma falsa si atit... Dar daca s-a intimplat de ce nici unul din ei nu si-a miscat sunca afara sa ne spuna despre ce e vorba? Cita nesimtire si lipsa de respect fata de ceilalti zace in slana lor!!!

Poate le mai pica moneda nationala si viitorul Thanksgiving va fii prea scump de sarbatorit in afara SUA... Pina la urma curcanul trebuie mincat in familie, acasa...

Tuturor romanilor, baieti simtiti din state imi cer anticipat scuze... Nu ii bag in aceeasi oala... cum nu cred ca toti americanii sunt la fel, dar din pacate marea majoritate a americanilor care ajung in Whistler au un mod imbecil de a se manifesta... dezonorant chiar si pentru un stat subdezvoltat... 

Astăzi a murit Paul Tibbets  (la vârsta de 92 de ani) pilotul care a deschis "era nucleară", lansând pe 6 August 1945 "baietelul" care avea să distrugă Hiroshima... 140 000 de oameni au murit....

 

Intr-un interviu dat cu acazia "aniversării" a 60 de ani de la memorabila zi, întrebat dacă are vreun regret a răspuns:

"Hell, no! The guys who appreciated that I saved their asses are mostly dead now. I don’t fear a goddamn thing. I’m not afraid of dying.  As soon as the death certificate is signed, I want to be cremated. I don’t want a funeral. I don’t want to be eulogized. I don’t want any monuments or plaques. I want my ashes scattered over water where I loved to fly."

Pur şi simplu nu am cuvinte să comentez... Sper să i se respecte dorinţa... Mi s-ar părea lipsit de bun simţ un monument în memoria lui...

Cu siguranţă acesta va fi salutul zilei! Cu mai bine de o lună în urmă magazinele mai mari sau mici s-au pregătit de "sărbătoare". Atât în ce priveşte oferta cât şi decorarea magazinelor... Aseară pe un canal de ştiri, pentru că cel puţin în şcolile de peste ocean va fi serbat aşa cum se cuvine, se punea problema dacă unele ţinute nu sunt prea sexy, pentru a veni cu ele la şcoală!

Ce să mai vorbim! E o sărbătoare importantă, poate la fel de importantă ca naşterea lui Isus (adică Crăciunul, să înţeleagă toţi)... Cel puţin financiar... magazinele anunţând deja recorduri de vânzări!

Ce serbăm însă de Halloween? Originile sărbătorii datează de pe vremea celţilor. Aceştia au trăit in urmă cu 2000 de ani în zona în care se află acum Irlanda, Anglia şi nordul Frantei. Ei sărbătoreau venirea Anului Nou pe 1 noiembrie. Această zi era considerată ca fiind sfârşitul verii şi al recoltelor bogate şi începutul unui nou anotimp întunecat, friguros: iarna. Celţii asociau aceasta perioadă a anului cu moartea. Ei credeau că în noaptea dinaintea Anului Nou graniţa dintre lumea viilor şi cea a morţilor dispare. În in cursul acestei nopti fantomele celor morţi se intorceau pe pământ pentru a le face rău celor vii. Această noapte era noaptea în care druizii (preotii celti) făceau predicţii asupra viitorului. 

Frumoasă sărbătoare! Ce are ea comun cu creştinismul, cu învăţătura creştină, pentru că se pare toată lumea, aşa zisă creştină a adoptat-o! Dar trebuie să aibă? Nu e suficient să ai fun şi să se facă bani?

Nu mai există o ierarhie a valorilor de nici un fel!  Nu mai există principii! Nu mai există bine şi rău, independent de orice idee de utilitate sau interes! Şi nu mă refer doar la sărbători ci şi la viata de zi cu zi... Şi toţi suntem vinovaţi... Din interes sau frică de cele mai multe ori nu luăm atitudine, iar apoi ne mirăm de cazuri de profesori implicaţi în scandaluri de corupere de minori, de preoţi homosexuali, de senatori prinşi la agăţat prin WC-uri publice, de cazuri de corupţie la cel mai înalt nivel, de violuri comise de cei care teoretic trebuiau sa apere civilii în zone de conflict... Ba mai mult încercăm să prezentăm realitatea sub diverse moduri iar unul dintre acestea ar fi analiza dacă e "corect din punct de vedere politic". De parcă crima care îmi aduce mie un avantaj nu mai e crimă, sau mă rog nu e un lucru aşa de grav... De parcă minciuna care mă scoate din încurcătură nu mai e la fel de gravă ca cea care m-ar incrimina... De parcă faptul că în urma unei vieţi de paraşută ai ajuns mare vedetă, când foarte bine puteai fi găsită moartă pe stradă, te-ar  îndreptăţi să dai sfaturi despre reuşita în viaţă...

Am renunţat la principii! Banul e singurul principiu căruia i-am rămas fideli! Într-o lume creştină poţi să fii pedepsit pentru un bine sau pentru apărarea unei valori creştine... Dacă eşti consecvent unor principii, poţi fi catalogat uşor ca fiind un încuiat mintal... Până la urmă doar boul e consecvent, nu?

Aşa că, mai bine cameleon!?!

     Mai ales după Revoluţie, a fi creştin a devenit peste noapte o virtute... Foşti comunişti convinşi, atei dacă ar fi să ne luăm după doctrina comunistă, ne-au explicat cum ajungeau şi ei odată sau de două ori pe an la Biserică, cu mari riscuri pentru carieră... Poveşti, că tot de 2 ori pe an au mers şi după... şi tot nu cred în nimic... dar dă bine la imagine! Iar dacă pupi nişte moaşte la televizor creşti în inima poporului ca Făt - Frumos!

     Ce înseamnă a fi creştin? Cred că Psalmul 34:14 ne spune cum ar trebui să fie un creştin: "depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea."

     În fiecare an, urmărim cu interes deceranarea anumitor premii, ca recunoaştere internaţională a meritelor unor oameni de ştiinţă (Nobel), actori (Oscar), muzicieni sau oameni obişnuiţi, care, au avut la un moment dat, o idee genială.

     Foarte rar se întâmplă însă ca cineva să câştige în acelaşi an, mai multe distincţii internaţionale, la festivităţi diferite. Despre un astfel de om aş vrea să scriu câteva rânduri...

    E vorba de fostul vicepreşedinte al SUA (1993-2001), deputat (1977-1985), senator (1985-1993), actualmente preşedintele televiziunii Current TV şi unul dintre directorii Apple Computer,  Al. Gore... Un om a cărui prezenţă fascinează... reuşeşte să spună în puţine cuvinte ce alţii nu reuşesc în două ore de bâlbâieli... L-am urmărit atât la decernarea premilor Oscar cât şi la a celor Nobel şi nu pot să nu mă întreb cum un astfel de om (apropo are aceeaşi religie cu Bush) a putut să piardă preşedenţia SUA (e drept la doar 5 voturi diferenţă) în faţa unui texan beţiv, cu un grad de inteligenţă scăzut, care se face remarcat doar prin gafe de proporţii? 

 

    Aveţi vreo idee?

După săptămâni de negocieri, Guvernul României a semnat contractul de vânzare a Automobile Craiova, americanilor de la Ford. Preţul obţinut e penibil de mic...

Deşi e prezentată ca o mare realizare a Guvernului Tăriceanu, cred că acest contract e cel mai prost  din istoria României şi voi încerca să explic de ce. În primul rând toate firmele care aveau de încasat bani de la Automobile Craiova, au rămas cu buza umflată, Ford nefiind obligat să achite nici o datorie... Oriunde în lume un producător, iar în cazul vânzării companiei, cel care preia compania e obligat să asigure piese de schimb pe o perioadă de 10 ani pentru automobilele vândute... Ford nu!?! Acest lucru va duce probabil la prăbuşirea preţurilor maşinilor Daewoo second hand, eventual la creşterea preţului întreţinerii, piesele fiind nu din producţie proprie ci din import.

Publicaţiile economice din România afirmă că în conturile Automobile Craiova s-ar afla aproximativ 300 mil Euro (80 milioane in cont si peste 200 mil datorii ale reţelei de dealeri), deci Tăriceanu a reuşit să vândă 300 mil pentru 57!!!! Bună afacere! Pentru aceasta, competentul nostru prim ministru are o scuză: Ford va investi în fabrica de la Craiova aproape 700 mil de euro şi va cumpăra până în 2012 mărfuri de pe piaţa românească de încă un miliard... Păi e normal, oricine ar face... Intâlnesc la distinsul domn Tăriceanu aceeaşi gândire idioată ca la cei care plângeau după Ceauşescu şi afirmau că după război comuniştii au construit fabrici şi uzine, etc... Păi după război în toată lumea s-a construit, indiferent cine a fost la conducerea respectivelor ţări! Şi atâta timp cât o maşină are mai mult decât motor şi caroserie, e normal să cumperi subansamble de la alţii, iar cel mai mic preţ probabil va fi cel oferit de firmele româneşti.

Cine e Ford? Orice persoană care ştie câte ceva despre grafice, fără să îi spui de la bun început despre ce e vorba, urmărind un grafic al evoluţiei vânzărilor pe ultimii 5 ani, va constata ca Ford vinde din ce în ce mai puţin... Asta în condiţiile unor reduceri importante şi a unor finanţări de excepţie (cum ar fi 0% dobândă  pe leasing şi 1,9% dobândă la vânzarea în rate - condiţii în America de Nord). Deci profitul Ford şi performanţele sale financiare sunt mult mai proaste decât vânzările în sine. Poate şi de aceea anul trecut Ford a disponibilizat 6000 de oameni, iar conform unui plan de restructurare votat de Consiliul de Administraţie în următorii 5 ani, Ford va mai disponibiliza 12 000. Şi pentru că atât Ford cât şi Guvernul României pun mare accent pe dezvoltarea industriei pe orizontală, în Nord America, numărul total de persoane afectate de remarcabilele succese Ford, va fi 50 000.

Practic Ford pentru a se redresa trebuie sa câştige segmente de piaţă acolo unde are încă un nume bun. În Nord America Ford-ul e cotat ca o maşină proastă, iar o maşină de 3 ani pierde 50% din preţul de nou, pe când una japoneză (Honda sau Toyota) maxim 30%. Europenilor încă le place maşina americană iar statul român putea încerca să profite de situaţie şi să refuze oferta Ford... O fabrică având dotările celei din Craiova era imposibil să mai găsească, iar să construiască de la zero nu era rentabil...

Guvernul României le-a făcut cadou celor de la Ford o fabrica şi ceva bani... iar în schimb a primit asigurări că Ford va face  minuni la Craiova... Pentru că presa nu a tăcut, au fost salvate terenurile deţinute de companie. De profesionalism au dat dovadă şi conducătorii bursei de valori, care au oprit tranzacţionarea acţiunilor Automobile Craiova, care în 7 minute au scăzut cu 25%! Oricum preţul era încă dublu faţă de preţul care a luat statul român pe acţiune (7 lei în loc de 3,5 dar preţul până a venit Ford, era de 11 lei pe acţiune). Un preţ mic al acţiunilor e benefic pentru Ford, care ar putea achiziţiona direct din bursă acţiuni pentru aşi consolida poziţia. Dar să revenim la pronisiuni... Uităm prea repede că ne-a mai asigurat un american că va transforma Aro într-un nume respectat pe piaţa maşinilor de teren, iar alţii ne cer acum triplu pentru o autostradă pe care s-au angajat să o construiască la un anume preţ.  După astfel de experienţe de ce să am încredere în Ford? Pe de altă parte când plăteşti mai mult pentru un lucru, ai parcă mai multă grijă de el... Când dai doi bani, te doare undeva... Exact aşa va gândi şi Ford!

Cineva spunea: "opinia publică preferă un corupt unui imbecil" Refuzând să cred că Guvernul României are în componenţă doar incompetenţi, mă întreb:  Cât fu şpaga muică?

E ştiut faptul că americanii şi canadienii au putine zile de concediu de odihnă... Ce nu se ştie poate, e că sunt multe long weekend-uri de-a lungul anului... Câte or fi, nu ştiu... dar unul tocmai a trecut...

Ce am sărbătorit? În BC, ziua BC-ului... Dar ceilalţi canadieni sau non canadieni? Japonezii au comemorat ziua când mii de oameni nevinovaţi au ars de vii in urma "vizitei" lui Enola Gay si a lui Little Boy... Şi pentru că veni vorba de gay... in Vancouver în acest weekend a avut loc o paradă a lor...

Ei şi? Curios însă a fost modul în care o televiziune specializată în ştiri  a vorbit despre această paradă, prezentând-o ca pe unul dintre evenimentele  importante ale sfârştului de săptămână... De ce-o fi important? Pentru mizeria morală şi manifestările de prost gust a celor direct implicaţi sau pentru gunoaiele ce trebuiesc strânse de firmele de salubritate după?

Pe de altă parte ce rost are o paradă a gay-lor în Canada, ţară în care au toate drepturile, unele absurde, dacă ne gândim la definiţiile pe care le poţi găsi în orice dicţionar  referitoare la căsătorie şi familie? De ce e importantă o astfel de paradă, care an de an are acelaşi mesaj răsuflat deja: "suntem gay!" Ei şi?

Nu am nimic cu aceşti băieţi... E problema lor... Nu mă deranjează în nici un fel ca persoane... Ceea ce mă deranjează sunt pretenţiile lor, sunt manifestările lor de prost gust...

Asupra acestora am luat atitudine pe un website şi am fos acuzat de lipsă de toleranţă... culmea pe când eram student refuzasem să semnez un act impotriva lor (document iniţiat de ASCOR), iar atunci unul din strângătorii de semnături m-a bănuit de altceva...

Mai nou, am auzit de un scandal în care e implicat un preot catolic canadian şi doi "soţi".  Aceştia din urmă îl acuză pe preot pentru că a refuzat să-i cunune religios... Culmea nesimţirii!!! Dacă vrei să faci parte dintr-o societate, organizaţie, etc. trebuie sa te supui regulilor din cadrul ei... Dacă nu, eşti liber să pleci, sau dacă prezenţa ta e tolerată, poţi rămâne...  Şi relativ la democraţie şi drepturile minorităţilor de orice fel: în orice ţară, minoriatea se supune majorităţii, aşa că, stimaţi homosexuali, a forţa un preot să vă cunune, a forţa societatea să vă recunoască ca şi familie, e un demers dacă  nu imoral, nedemocratic...

Oameni cu orientări sexuale diverse au existat din cele mai vechi timpuri... Să lupţi împotriva lor, să visezi la o schimbare a acestora e uneori pierdere de timp... E însă de datoria noastră, să ne apărăm valorile morale, valorile creştine pe care părinţii, anumite organzaţii  sau societatea ni le-au încredinţat...

A mai trecut un long weekend, a mai trecut o paradă... Ei şi?

Birocraţie... După mulţi ani de la revoluţie, chiar şi acum uneori, toţi „specialiştii” din Vest sau de peste ocean, de câte ori au ocazia spun cu un aer plin de importanţă că în România nu există încă o economie de piaţă şi democraţie autentice, au întâlnit multă birocraţie şi corupţie (unde? că mulţi au vizitat doar România ca şi turişti nu ca şi investitori), etc... Seamănă puţin cu un consult medical în care ţi se va constata colesterol mărit, tensiune puţin peste limită şi lipsă de calciu şi magneziu...

O bandă veche deja, dar care crează un fel de psihoză mai ales în rândul românilor care vor să deschidă o afacere în România... (că vesticii sau marii incoruptibili ştiu să facă „lobby”). Vei constata însă că în momentul în care ai toate documentele necesare, ai toate dotările pentru ceea ce vrei să faci, obţii uşor avizele necesare... NU EXISTĂ (şi o spun din experienţă) aşa cum se face aluzie: ŞPAGĂ PROFILACTICĂ! Asta în mod normal... Dacă însă vrei să cumperi ceva pe nimic (şi cazul ofertei Ford pentru Automobile Craiova ar fi un bun exemplu), lucrurile se schimbă... In cazul unei şpăgi la orice nivel cred că ambele părţi implicate sunt vinovate... De aceea nu cred că e corect ca după ce ai făcut presiuni, ai dat şpăgi şi în final ai obţinut ce ţi-ai dorit, să explici cât de corupţi au fost cei care ţi-au acordat un bun pe care în mod corect nu l-ai fi meritat...

 Ce înseamnă însă birocraţie? Potrivit dicţionarului explicativ, birocraţia este „Interpretarea şi aplicarea legilor, a dispoziţiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înţelege spiritul.” Să vedem însă dacă nu cumva cei ce ne explică cum e treaba cu birocraţia (tare aş fi curios dacă ştiu ce e aia!) nu sunt cumva mai ... birocraţi decât noi...

Zilele trecute un bun prieten din copilărie, stabilit în SUA m-a invitat la căsătoria sa... M-am gândit că fiind încă timp berechet, nu va fi o problemă să obţin VISA... aşa că am intrat pe site-ul consulatului american din Vancouver... Primul lucrul care mi-a atras atenţia e programarea pentru interviu... care se face on-line şi trebuie să ai la îndemână un card de credit. Apoi vei fi programat la interviu care va avea loc la 8-9 săptămâni de la data la care completezi formularul on-line... Dacă ai o urgenţă există un număr de telefon la care poţi suna, explici situaţia şi eşti programat mai repede... Mi-am zis, tot e bine... dar m-am dezumflat imediat când am văzut formularul şi actele necesare... Te simţi ca un infractor chestionat de Miliţie... Ce ar fi avut de învăţat copilaşii de securişti de la cea mai democrată naţie!!!

E cel mai umilitor formular (chestionar) care ţi se cere să îl completezi, iar numărul de acte de la dosar depăşesc cu siguranţă numărul de acte pe care le-am depus când am emigrat în Canada... (Ca să nu mai vorbim că formularul canadian e de bun simţ, măcar simţi că eşti tratat ca OM). Unele din ele sunt complet absurde... cum ar fi SIN, asigurare de maşină, facturile de întreţinere pe ultimele trei luni, în condiţiile în care ţi se cer şi contractul de închiriere pentru casa în care locuieşti, extras de cont, un card de credit, card de rezident permanent, etc...

 Mă întreb cum ar reacţiona un american dacă o altă ţară, aplicând reciprocitatea, i-ar pune sub nas un formular în care eşti tratat ca un infractor, ar trebui să plăteşti pentru programare, să aştepţi minim 8 săptămâni să dai interviul, să mai plăteşti o taxă de intrare în ambasadă de 100 usd, nerambursabili, iar dacă ai nevoie de consultaţie sau ai o nelămurire, să fi direcţionat către un număr de „fetiţă” (adică 89.89... suprataxat).

Halal servicii!!!! Vorbeam cumva de birocraţie?

De câte ori în viaţă nu am avut impresia că toate zilele sunt la fel, monotone uneori triste ca o veşnică ploaie de toamnă?

Unele întâmplări sau apropierea unei zile pe care o aşteptăm de mult timp rup această monotonie... Obligaţi de circumstanţe facem ordine în jurul nostru, în minte şi suflet. Vom avea ocazia să găsim poate şi borcanul cu formol în care ne-am pus sentimentele la conservat... Am şi uitat de el nu-i aşa, dar deschizându-i capacul cu emoţie, vom redescoperi fiecare din noi că, din nou:

 

Aş vrea s-adorm ţinându-te în braţe
Să mă trezească mângâierea ta...
Să simt din nou fiorul unei şoapte
Să te iubesc cum n-am iubit pe-altcineva

Aş vrea să fii a mea sută la sută,
Să fiu al tău cu tot ce am şi sunt
Să nu avem „al meu şi-al tău” vreodată
Nici în purtare, nici în gând.

Aş vrea s-adorm odată-n ale tale braţe
Să nu avem să ne iertăm nimic în acea zi...
Să te-ntâlnesc din nou în altă viaţă...
În care-alături veşnic noi să fim...

Thanksgiving, sau a mulţumi divinităţii pentru ceea ce ai, e o sărbătoare pe care o întâlnim în America şi Canada…

 Istoria primului Thanksgiving, faptul că această zi mai e numită şi “Turkey Day”,  precum şi data diferită pentru Canada (a doua zi de luni din octombrie) şi USA (a patra zi de joi din noiembrie) mă face să gândesc că în fond nu e vorba de o zi anume, ci de încercarea de a reduce un gest sacru la o zi profană, o idee esenţial religioasa la o sarbatoare laică sau după cum am mai spus-o când e vorba de o sărbătoare, să aştemptăm o zi pentru “beneficiile” de ordin material (o zi liberă, masă copioasă, cadouri) şi nu pentru a rememora un eveniment religios…

Dar să ne întoarcem la Thanksgiving…

 Intr-o variantă, se consideră că primul Thanksgiving a avut loc în toamna lui 1621, la Plymouth Plantation, în Massachusetts. Se spune că un grup aparţinând Bisericii Angliei, ce se îndreptau spre Virginia a rătăcit… Aşa că au celebrat secerişul împreună cu tribul amerindian Wampanoag, care i-au ajutat sa supravietuiască iarna lui 1621.

După alte surse, primul Thanksgiving din America de Nord a fost celebrat de Francisco Vasquez de Coronado împreună cu un alt trib amerindian, Hasinai, la 23 mai 1541, in Texas. Celebrarea a fost motivată de găsirea unor provizii de hrană, şi deci era o multumire că au supravieţuit…

O altă origine a lui Thanksgiving Day este găsită în Florida unde, la 8 septembrie 1565, Pedro Menendez de Aviles a debarcat şi a celebrat împreuna cu localnicii reuşita…

Există voci care pretind ca adevăratul Thankgiving vine din Canada.

Se povesteşte ca Martin Frobisher a încercat să găseasca o trecere spre Orient. Nu a reuşit, dar a stabilit o colonie în Canada. In anul 1578, Frobisher a celebrat o ceremonie în Newfoundland cu băştinaşii,  prin care mulţumea lui Dumnezeu că a supravieţuit lungii călătorii şi dificilelor încercări. Această ceremonie e considerată ca fiind primul Thanksgiving din Nord-America.
Francezii veniţi in Canada  împreună cu Samuel de Champlain au avut celebrările lor de mulţumiri aduse lui Dumnezeu pentru că au trecut oceanul cu bine şi au supravieţuit dificultatilor. Ei au format chiar un Ordin al Bucuriei, împarţind bucuroşi bucatele cu vecinii indieni ai acelor locuri.

Ceea ce au comun toate “sărbătorile” de mai sus e a mulţimi divinităţii şi a împărţi bucuria cu “native people”… Să fie oare o sărbătoare indiană preluată de coloni, sau o încercare a acestora din urmă de a prezenta “relaţiile” cu băştinaşii altfel… Filmele americane m-au făcut să gândesc că băştinaşii au fost prezenţi doar atunci când se împărţeau plumbi nu şi bucate…

 Istoria lui Thanksgiving Day ne dovedeşte că în realitate, e imposibil să îngrămădeşti esenţa gestului sacru de a mulţumi lui Dumnezeu, pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce ai, în o zi anume. Intr-o societate normală, a mulţumi lui Dumnezeu ar trebui să fie o practică zilnică. Poate dacă am şi practica acest lucru, am scăpa de “datoria” de a ne ruga / mulţumi pentru soldatul care moare în nordul Afganului păzind construcţia conductei de petrol,  a celui din Iraq care nu reuşeste de ceva timp să “instaleze” democraţia în ciuda a celor 195 milioane de dolari cât costă o zi de război ( e greu să îţi imaginezi ce s-ar putea face in Africa cu banii cheltuiţi pe o singură săptămână de război)…

A mulţumi a devenit în lumea modernă  un gest banal de politeţe… cum rămâne însă cu a doua semnificaţie a “Thanksgiving-ului”, a împărţi? Nu doar curcanul şi cadourile în familie… ci a da ceva celui ce are nevoie, fără nici un interes meschin?

 E Thanksgiving… cât am mulţumit? Cât am împărţit în anul care a trecut?

 Din BC, s-auzim de bine!

     Începând cu 19 mai 2006, filmul Codul lui Da Vinci, pentru care Columbia Pictures a plătit 6 milioane dolari, rulează pe marile ecrane... Aproape nu exista hub pe net  care sa nu contina acest film in format avi, divx, mov, etc... Cu o conexiune internet decentă îl poţi downloada în câteva ore... Trebuie să îl vezi! Altfel rişti să fi considerat un încuiat, nereceptiv la nou, etc...

     Ce e acest film în esenţă? De ce a trebuit să fie făcut? Simplu! Celebra carte "Codul lui Da Vinci" a scriitorului american Dan Brown, apărută în martie 2003 s-a vândut în peste 40 milioane de exemplare în întreaga lume... Deci sunt toate premisele ca şi filmul să fie un succes!

      Ce afirmă însă această carte? Păi să vedem, în linii mari:

      1.  Maria Magdalena a fost soţia lui Isus şi mama copiilor lui. Descendentii lor au ajuns regi in Franta si exista chiar si in ziua de azi;

      2.  Isus nu a fost recunoscut ca divin de către ucenicii săi, până ce împăratul Constantin l-a declarat divin, din motive politice personale;

            3.   Conciliul de la Niceea a influenţat modul în care creştinii au privit Biblia, persoana lui Cristos, şi relaţia lui cu Maria Magdalena; 

            4.  Adevărul despre Cristos şi Maria Magdalena a fost ţinut secret de către o societate secretă numită Stăreţia de Sion, care a fost condusă de minţi luminate, ca şi Leonardo da Vinci;

            5. Au existat 80 evanghelii din care s-au ales doar 4, în mod arbitrar.

           Cu siguranţă aceste afirmaţii pot fi uşor combătute, dar nimeni nu o face... Cu ceva timp în urmă lumea arabă s-a revoltat din cauza câtorva caricaturi... Creştinii, dând dovadă de toleranţă privesc cu nepăsare cum simbolurile lor sunt călcate în picioare... iar dacă înţeleg cumva reacţia omului de rând, mă întreb marii conducători spirituali ai lumii ce fac? A ajuns creştinismul o religie oarecare, iar Isus un oarecare zeu? Mai pot să cred în Isus dacă el a fost om ca şi mine, mai mult, conform autorului nu ar fi înviat?

             Privim cu nepăsare un film care ne spune că tot ce am învăţat despre Isus e fals, cumpărăm cartea unui păgân şi o citim cu sufletul la gură... Probabil de mult nu am mai citit cu atâta spor... iar peste file ce merită cu adevărat să fie citite se aşterne praful...

            O "capodoperă" ce aduce bani în conturile autorilor, acei bani pe care scrie "În Dumnezeu noi credem!" Care Dumnezeu, domnilor?

 

Străin, acesta e adevăratu-mi nume,
De unde vin, de ce odată voi pleca nu ştiu...
Străin... mă simt când soarele apune
Şi nu ştiu dacă pentru mine va mai răsări...

Străin... o stare ce mereu revine
Oriunde te-ai afla, orice-ai avea, oricine-ai fi...
Unde ti-e casa poţi tu oare spune?
Ai tu un loc unde acasa să te simţi?

Străini ne naştem... şi năştem străini!
E un blestem benign ce îl perpetuăm
Atâta timp cât soarele răsare şi apune...
Atâta timp cât pe pământ suntem.

15 martie 2006

J’espérai te revoir… Maintenant c’est plus possible… Ce difficile à accepter Nicole, que tu es parti… peut-être parce que tu es a jamais reste dans nos cœurs…

De loin, de trop loin… nous pensons à toi, gardons dans nos cœurs les bons moments passe ensemble et avons l’espérance que un jour, nous nous rencontrerons…

 Pour toute la famille Leclerc, courage, et que Dieu vous bénisse!

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, - pentrucă era din casa şi din seminţia lui David, - să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe cînd erau ei acolo, s-a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2: 1-7)

 

         Păstorii din Betllem aveau să afle primii de această naştere, apoi magii.

Asa a fost primul... Crăciun! Creştinii din primele trei secole după Hristos nu au serbat această zi... Poate şi de aceea nu este cunoscută data cu exactitate. Faptul că păstorii erau în miez de noapte în câmp, i-a făcut pe mulţi analişti să afirme că naşterea lui Isus, a avut loc în anotimpul cald (aprilie-noiembrie). Alţii, pornind de la ideea că Dumnezeu a separat lumina de întuneric, cele două jumătăţi fiind egale, au afirmat că Isus s-a născut pe 25 martie (ziua echinoxului de primăvară după calendarul roman). De-a lungul timpului oamenii au serbat naşterea lu Isus pe 6 ianuarie (ziua în care Isus s-a botezat), 28 martie, 2 aprilie, 19 aprilie, 20 mai, fiecare dată având o explicaţie mai mult sau mai puţin plauzibilă... Prima aniversare a naşterii lui Isus pe 25 decembrie, a avut loc la Roma în anul 336. Biserica a considerat oportun ca cele două momente din viaţa Mantuitorului, (naşterea şi botezul) fiecare cu un sens teologic diferit, să fie comemorate separat.

          La originea noii date se află, probabil  preluarea de catre creştinism a marii sarbători mitraice a Soarelui… Dar mai importantă decât data în sine, e faptul că această zi a existat…

         Au trecut anii… şi povestea de Crăciun e alta… Un moş cu barbă, într-o sanie trasă de reni, aduce cadouri copiilor cuminţi… A existat totuşi acest bătrân? Dacă da şi mai ales dacă era una şi aceeaşi persoană cu hangiul care găzduise pe Iosif şi Maria, recenta apariţie a Papei îmbrăcat în Moş Crăciun, explică oarecum modul de manifestare a unei mari părţi a lumii creştine: iubim sărbătoarea, dar nu avem nevoie de sărbătorit!

        Unde ne este bucuria, unde ne e dorinţa de al vedea pe “împăratul de curând născut”? Probabil sub brad – o tradiţie care nu are nimic comun cu creştinismul… Mari reduceri de preţuri, mese copioase – asta-i sărbătoare!

       Deşi lipsit de slava iniţială, Crăciunul nu înseamnă bucurie pentru toţi oamenii… Pentru ca tu să risipeşti în unele părţi ale planetei cad bombe… Ca tu să te bucuri de “boxing day” copii fără copilărie din Asia muncesc 60 ore pe săptămână pentru 3 dolari…Pentru că tu arunci mâncarea pe care nu o poţi consuma, în Africa mii de oameni suferă de foame…

        Nu vreau să te indispun, nu vrea să acuz pe nimeni… ci doar să te întreb cu ce eşti mai bun decât cei care suferă astăzi? Dacă într-o zi vei pierde ceea ce societatea în care trăieşti îţi oferă cu prilejul Crăciunului, vei mai aştepta cu nerăbdare această sărbătoare?

        Cu peste 2000 de ani în urmă, s-a născut cel care avea să fondeze una din cele mai mari religii, o personalitate care continuă să fascineze… Şi chiar dacă, evoluţia ideilor actuale tind să ne depărteze de Isus, amintirea sa “ne păzeşte”, ne împiedică să cădem în egoism… El i-a îndemnat pe oameni să fie mai buni….

        Poate doar aşa, va veni şi vremea s-auzim de bine!

 

Fiind copil priveam ades cum treceau norii...
Aceeaşi nori ce trec şi azi.
După mulţi ani, mă-ntreb: treceau intr-adevăr norii?
Sau numai eu, doar eu... treceam...

Cocorii m-anunţau că anul trece...
Cu regret parcă, se încolonau.
Astăzi mă-ntreb: trecea într-adevăr anul?
Sau numai eu, doar eu... trecem...

Privesc viaţa ca pe-o scară
Pe care urc încet, încet...
O treaptă, e o vârstă, o etapă....
Toate lin trec... sau poate... eu sunt cel ce trec...

Odată, pe o piatră rece
Frunze şi colb s-or odihnii...
Deasupra lor, cocori şi nori vor trece....
O trecere ce n-o voi mai simţii...


19 Noiembrie, Whistler BC Canada

Fiecare long weekend e un prilej de a călători... Ultima mini vacanţă a fost în Okanagan - regiune renumită datorită podgoriilor, livezilor din zonă, dar şi a renumitului lac Okanagan, în care legenda spune că s-ar ascunde monstrul Ogopogo... Celebra creatură (se pare un calmar uriaş), lungă de aproximativ 50 m, numită de localnici N'ha-a-itk has (nu încercaţi să pronunţaţi cuvântul că vă rupeţi limba!) care apare din când în când la suprafaţa lacului, nu pare să sperie pe nimeni, de existenţa ei îndoindu-se probabil şi cel mai optimist criptozoolog....

Aşa că, înarmaţi cu trei genţi de voiaj am pornit la drum... În Hope am vizitat un român venit în Canada acum 30 de ani... apoi am plecat mai departe....

Autostrada, formată din plăci de beton unite între ele mi-a amintit de Europa, mai precis autostrăzile din Cehia şi Slovacia... Din Hope, munţii îşi pierd din frumuseţe, Okanagan fiind un podiş pietros...

Imensitatea lacului, clima blândă, plajele, fructele şi legumele proaspete la preţuri inimaginabile de mici, fac din Okanagan o regiune căutată de turişti... Am rămas uimit de numărul de hoteluri, moteluri, restaurante, cafenele, pentru toate buzunarele şi toate standardele...

Au fost trei zile de odihnă, cu vreme bună, în care am descoperit o altă latură a BC-ului, destul de prosperă: cultivarea pomilor fructiferi, a viţei de viei (Oliver fiind supranumit capitala canadiana a vinului) şi a legumelor...

Voi păstra în memorie o seară excepţională a comunităţii germane din Penticton, la care am participat absolut întâmplător... Cântecele tradiţionale nemţeşti, interpretate de " Black Forest Band" m-au făcut pentru câteva momente să-mi placă limba germană...

Okanagan... o să revin: poate am noroc şi prind monstrul!

 

Sper să fie-o zi cu soare,
Plăcută...ca sufletul tău...
Să n-avem parte azi de ploaie,
Acidă... ca şi gândul meu...

Un gând ce an de an revine:
De nu iubire, ce simt eu?
(Şi dacă e, din ce-i făcută oare?)
De-i lucru bun... de ce uneori doare?
De-i lucru rău... de ce ne bucurăm când îl aflăm?


La mulţi ani, scumpă soţie!

19 septembrie 2004, ora 2:40... Nu a fost nevoie de deşteptător... Nici nu ştiu dacă am dormit... Ne îmbrăcăm în tăcere.  În curte se aud şoapte... Au sosit părinţii, bunicii, fraţii mei.

Maşina care ne-a dus la aeroport e şi ea în faţa porţii. Tatăl mă ajută să încarc bagajele. Cel mic nu a făcut nici-o diferenţă între pat şi bancheta maşinii... Asta-i bine!

Lacrimi şi ... tăcere. Pentru câteva secunde mai văd în retrovizorul maşinii trei umbre cu mâinile ridicate şi casa... Părinţii şi unul din fraţi, împreună cu soţia sa m-au însoţit la aeroport... Am fost mult mai tăcut decât de obicei... Priveam locuri atât de familiare pe care e posibil să nu le mai revăd... Încercam să  definesc ceea ce simţeam... Acel amestec ciudat, comun oricărui nou început, de speranţă şi teamă.  Parcă mai intens ca de obicei... De ce oare? Mă obişnuisem să văd viaţa ca o succesiune de evenimente, orice sfârşit ca un nou început, iar orice nou început ca o doză de entuziasm... şi totusi...

Au urmat alte lacrimi şi aceeaşi tăcere la aeroport şi... iată-ne zburăm: „Canada pregăteşte-te că venim!”  Zborul a fost lung... Obosiţi, iritaţi, aveam să constatăm la puţin timp după aterizare că un bagaj lipseşte, iar eu, că bilingve sunt doar inscripţiile, nici măcar personalul de la informaţii neştiind franceza... Probabil că limba chineza m-ar fi ajutat mai mult... Oare nu am greşit avionul iar acum sunt în altă parte? Un alt şoc: deşi o groază de ghişee erau amenajate pentru primirea emigranţilor, fiind duminică doar câteva funcţionau... Au urmat 4 ore lungi de aşteptare, fiecare oră cât o zi, sete şi imposibilitate de a schimba bancnote în monezi pentru a cumpăra apă... Odată ajunşi „la rând” a mers repede: 15 minute şi ajungem în stradă... Cumnata şi familia ei s-au săturat şi ei aşteptându-ne... Iată-ne în sfârşit bucuroşi că s-a terminat totul cu bine...

Astăzi se împlineşte un an... Să plâng, să mă bucur, aş mai repeta aventura? Probabil dacă mă raportez la momentul când am depus actele nu m-aş gândi prea mult... 2004 însă a fost un an excepţional, un an în care începuseră să apară roadele a 4 ani de muncă fără concediu şi schimbarea a trei locuri de muncă,  raportându-mă la el, e mai greu de spus...

A trecut un an... Cu siguranţă cel mai bogat în informaţii... Destul de reuşit şi financiar... Din păcate, în viaţă nu poţi avea tot ce-ţi doreşti în acelaşi timp, în acelaşi loc...

S-auzim de bine!

Distanţa nu m-a împiedicat să mă gândesc zilele astea la voi... şi la evenimentul, poate cel mai important al vieţii : căsătoria, un eveniment pe care omul "modern" l-a redus la o "hârtie" pe care mai nou şi  "minoritarii sexual" o pot obţine...

Sper să vedeţi data de 17 septembrie ca o dată de "reuniune" a două lumi (mulţimi)... şi nu ca o intersecţie de interese comune... Câtă asemănare cu teoria mulţimilor în căsătorie, nu? De ce reuniune şi nu intersecţie? Simplu: nici o reuniune a două mulţimi nevide nu dau mulţimea vidă! Uneori e bine să nu fi "în pas cu moda"...

Sunt sătul de declaraţiile "personalităţilor puternice" care au cariera lor, interesele lor, eventual copii lor din alte căsătorii... cum că nu a mers... Ca să meargă o condiţie necesară e să înveţi să înlocuieşti pronumele posesiv " al meu" cu " al nostru", să spui "la noi" în loc de "la mine", să sacrifici interesul "meu" pentru "al nostru"... din ambele părţi... Aşa văd eu o personalitate puternică: una care ştie să se adapteze şi nu un catâr încăpăţânat.

Casă de piatră, prieteni!

De trei luni, consecutiv, programele de monitorizare a traficului pe acest site, indică pe locul doi ca număr de vizitatori: America...

O ţară care a fascinat de-a lungul timpului mai ales prin puterea sa economică... Percepută ca patria tuturor posibilităţilor, lumea nouă, i-a făcut pe mulţi să viseze cu ochii deschişi... Dacă în urmă cu câteva decenii acel vis avea şanse mari de a se termina în apele învolburate ale Dunării, sau în închisorile comuniste, după 1989, chiar dacă şansele au rămas destul de mici, consecinţele nefaste ale dorinţei de a emigra, au dispărut... Mulţi au reuşit în noua ţară, mulţi nu... Fiecare în parte ştie mai bine cât de departe a fost visul de realitate şi, în tăcere, peste ani, va putea spune lui însuşi dacă a meritat efortul sau nu...

În ce măsură însă şi-a păstrat America renumele? Câţi mai cred astăzi în visul american? Este America puterea invulnerabilă de acum câteva decenii?

Astăzi se împlinesc patru ani  de la un eveniment tragic al istoriei moderne... O zi de care nimeni nu avea nevoie... şi-n special America... E ziua în care mitul despre invulnerabilitatea Americii a început să se destrame... A urmat o reacţie la fel de nefericită ca evenimentul în sine, un război contraversat care îi face pe mulţi analişti să afirme că puterea dolarului e invers proporţională cu preţul petrolului... şi că "terorismul ce trebuie combătut"  e doar un paravan...

Ca o ironie a sorţii, la patru ani după celebrul "September 11th", un stat american e sub ape... Un alt eveniment tragic care avea să arate, deşi autorităţile americane au interzis televiziunilor străine să filmeze în zonă, o altă faţă a Americii: sărăcia unora din locuitorii săi, mari lacune în sistemul de asigurări de sănătate şi o viteză de reacţie mică a guvernului care e acuzat de însăşi unii americani de lipsă de bani sau rasism...

E greu să fi învins de propria-ţi reuşită... Aşa percep eu astăzi America, fără a avea pretenţia că am dreptate...

Sper ca în New Orleans să nu fie români... Tuturor însă, celor care ajung pe această pagină: Numai bine, oriunde vă aflaţi!